Avem un subiect dar nici un deadline …
Probabil un exercițiu care ar trebui cerut oricărui absolvent de liceu. Un eseu cu subiect impus. Cine sunt eu?
Piața Romană. La început a fost winmodemul
Online sunt prezent de când Connex dădea Internet moka vinerea seara printr-un număr Romtelecom iar modemul telefonic zornăia așa de frumos la conectare. Desigur, prin facultate mai butonam butonul e la biblioteca Academiei. Că veni vorba de școală, am terminat prin 99′ ASE, undeva prin Piața Romană, mai exact Facultatea de Management, situată fix pe Căderea Bastiliei. Dincolo de restanțele inerente și programul lejer, mă pot lăuda că am făcut facultatea pe bune, iar prin unele semestre am avut și bursă de studiu. Dar vremurile s-au schimbat …
Aventuri cu Tux și primul blog
Revenind la Internet, primul blog l-am avut tot pe acest domeniu și era susținut de platforma sBlog (WordPress era pe la începuturi). A urmat inerentul WordPress câțiva ani, perioadă în care am învățat câte ceva despre PHP, CSS, optimizarea paginilor și puțin Javascript. În paralel, am avut plăceri comune și îndelungate cu Pinguinul Tux, folosind timp îndelungat Gentoo Linux (s-ar putea să mai găsesc numele meu pe lista traducătorilor documentației Gentoo Linux în limba română), Arch Linux și ocazional Fedora, Mandriva, Zenwalk și Slackware. Desigur, nici urmă de Ubuntu, dar cei mai tineri și necopți ar trebui să afle, și de aici, că Linux nu este Ubuntu cum nici invers. M-am mai manifestat un pic pe forumul Chip.ro, ceva mai mult pe linux360 dar și mai mult pe myl.ro și linuxsoft.ro.
Blogosfera, o imensă șaormărie
Blogul WordPress nu a fost nici o dată buricul sistemului solar. Nu am avut cohoarte de vizitatori, sute de comentarii sau zeci de viitori prieteni pe Facebook. Am mai avut un hiatus prin iarna lui 2010, urmat de închiderea permanentă din primăvara lui 2011. Pur și simplu am considerat că less important subjects abordate sunt foarte mult time consuming. Blogul devenise o aiureală, un alt blog din miile de bloguri care nu spunea nimic util pentru majoritatea vizitatorilor mei. Peisajul .ro a devenit sufocant și îmi aduce aminte de mircăreala începutului de secol. mIRC-ul a fost înlocuit de Facebook, locul în care găsesti terorisți, pițipoance, semidocți, vedete de mucava, femei nesigure, purtători de D&G, Marian Valorosu’ și feluriți alți ciudați. Blogurile pompos auto-numite a-list / zelist sunt doar niște mașini de șaorma și cola pentru proprietarii lor, conținutul relevant lipsind în marea majoritate a cazurilor. Sunt câteva locuri pe net, cu conținut în limba română, care spun ceva și merită citite. Din păcate, rara avis.
Reload
Suntem în prag de iarnă 2011 an nou 2012 și de prin septembrie mă tot gândesc să repornesc blogul. Subiectele îmi tot trec prin cap, însă proverbiala lene balcanică m-a învins o bună perioadă. Și totuși, după câteva încercări cu Habari (google it), mă trezesc că nu am diacritice (tabelele mysql erau create corect). Deși până la urmă am reparat baza de date, Habari este un proiect mult prea underground. Pun Flatpress, bazându-mă și pe o experiență din vară, când am încercat să curăț și să recreez vechiul roberto.ro, post cu post. Despre Flatpress voi mai vorbi fiindcă este platforma aleasă pentru această nouă încercare. Pe foarte scurt și pentru cei cai puțini tehnici și/sau interesați, este un WordPress care nu necesită baze de date.
Update: Și totuși, am revenit la WordPress pentru că it just works și datorită unor probleme cu Flatpress.
Revolutions
Îmi propun să scriu mai rar, mai apăsat, mai documentat, mai util și mult mai serios. M-am săturat să tot comentez pe Hotnews și să îmi iau flegme de la toți ciudații. Astfel, impasul emoțional – priveliștea bolovanului proaspăt urcat care se prăvale – ca și tonul sumbru al celor de la Elend mă fac să mă gândesc de mai multe ori înainte de a mai publica ceva. Poate în pană de idei sau pentru propria-mi adorație, voi căuta și voi reposta articole mai vechi. Dacă îmi aduc aminte bine, de o parte din ele am fost extrem de mulțumit.
The Future is Now
Am redescoperit Kindle și plăcerea cititului, documentarele neînregimentate (politically incorrect) ca și comediile spumoase. Mai pierd timp realizând teme (plătite) pentru scripturi e-commerce. Timpul este prețios, limitat și valoros.
Dar să îmi urez spor la scris în această nouă aventură și cine știe…
pagină editată la sugestia EBEI pe 04.11.2011 și supusă permanent controlului de calitate și măsurării nivelului de succese.
ps: cum nu știu să implementez un formular de contact, vă las plăcerea folosirea clientului (web)mail favorit și las un bilet pe ușă – pentru relații, lăsați un mesaj aici