Acest blog nu conţine nici o idee. Studiaţi-l cu atenţie.


Circuitul Banilor În Natură

Cele scrise mai jos s-ar putea regăsi în orice abecedar financiar din lume și s-ar numi  Bazele Îmbogățirii.

Mecanismul este simplu, revoltător și arată continua involuție a Homo Sapiens spre lumea descrisă de Orwell în celebrul 1984. Băncile comerciale primesc vagoane bani de la stat cu care vor împrumuta același stat, plus dobândă sau vor ataca finanțele altor state (propagandistic, băncile se recapitalizează și vor alimenta economia cu bani). Iar statul tipărește bani aiurea, alimentează inflația și deficitele pe spinarea proștilor care se trezesc cu servicii publice mai proaste, mai puține și mai scumpe. Și asta în numele protejării mecanismului economic (nici proștii nu mai cred așa ceva) și financiar mondial (asta este mai credibilă). Chipurile, marile bănci nu trebuie să pice, că altfel picăm cu toții.

Îmi este silă de rahatul în care ne scăldăm, unde cohoartă de lacomi țin pe loc evoluția acestei planete imaginându-și că prin controlul celor 7 miliarde de bipezi îi vor întâlni pe Yahve și fiul său nelegitim Iisus. Băi rahaților, putreziți la fel de repede ca oricare somalez mort de foame.

 

Comentariul tău

1. Poți folosi taguri XHTML în textul comentariilor.
2. Câmpurile marcate cu
 *   sunt obligatorii.
3. Comentariile sunt moderate. Proprietarul acestui site poate edita conținutul unor comentarii sau chiar nepublicarea lor. Comentariile scrise trebuie să respecte regulile de formă și fond. Toate observațiile, nemulțumirile sau eventualele plângeri se vor transmite via email.


Do NOT fill this !